Reiki este vibrație, Reiki este lumină, Reiki este Energie Universală.
Se începe cu “practicarea vindecării”, iar scopul este “crearea unei vieți fericite”.
Recuperarea stării natural perfecte, prin echilibrarea dizarmoniilor, cu Reiki:
Linia energiei
Hiroshi Doi, fondatorul Gendai Reiki-ho a primit acordajul de la Sensei Kimiko Koyama, care a fost președinta Usui Reiki Ryoho Gakkai, astfel încât energia Reiki este moștenită, în linie direct, de la Usui Sensei.
Teoria și linia tehnicilor
Următoarele 4 concepte sunt restructurate ca fiind baza Gendai Reiki-ho:
Reiki este energia din Dimensiunea Superioară.
Știința modernă a ajuns la concluzia că tot ceea ce există în Univers este făcut din vibrații. Usui Sensei a numit vibrația din Energia Universală, din Dimensiunea Superioară, “Reiki”.
Reiki reprezintă energia conștiinței, radiate din Dimensiunea Superioară și are caracteristicile vibrației iubirii, armoniei și vindecării. Adevărata sa natură este iubirea pură.
Energia Reiki ridică vibrația țesuturilor la care ajunge, ajutându-le să iasă din vibrația specifică bolii, joasă sau chiar foarte joasă, redobândindu-și astfel sănătatea și vigoarea.
Energia vehiculată de către terapeut ajunge în centrii energetici, adică în chakre, unde înlătură blocajele și dezechilibrele existente acolo.
O ședință de terapie Reiki începe printr-o scurtă discuție între terapeut și persoana care dorește terapia.
Se bazează în mod natural pe confidențialitatea totală a informațiilor obținute atât în timpul discuției, cât și ca urmare a tratamentului Reiki.
Într-o ședință de Reiki, Maestrul (așa cum este numit terapeutul Reiki) canalizează energia universală și o transmite prin aplicarea mâinilor pe diferite părți ale corpului pacientului – prin atingere sau la o distanță de 4-5 cm de corpul pacientului.
În timpul tratamentului, nu este nevoie ca persoana să fie dezbrăcată, energia trece prin orice material.
Beneficiile terapiei Reiki sunt resimțite imediat, iar în funcție de fiecare persoană se stabilește numărul de ședințe necesare. O ședință durează între 30 și 90 minute.
Reiki reface echilibrul energetic și vitalitatea, îndepărtând efectele fizice și emoționale ale stresului acumulat.
Reiki poate să :
„Începând de azi elimină teama
Nu mai fii îngrijorat și fii plin de gratitudine
Devotează-te muncii tale, ai grijă de oameni
În fiecare dimineață și seara, împreunează-ți mâinile pentru rugăciune.
Rostește aceste cuvinte din inima ta și cântă aceste cuvinte.”
Mikao Usui
1) Terapia Reiki este recunoscută în România ca practică de medicină complementară prin Legea nr. 118/2007. Reiki lucrează complementar cu alte forme de tratament medical sau psihologic.
2) Metoda este recunoscută de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și este utilizată în multe spitale din America. În Statele Unite ale Americii, terapia Reiki a fost adoptată de un număr tot mai mare de instituții de îngrijire medicală. Centrul de Cercetare Reiki din Statele Unite ale Americii (The Center for Reiki Research Including Reiki in Hospitals) organizează studii științifice cu privire la eficiența terapiei Reiki pentru diverse afecțiuni, cu rezultate pozitive dovedite.
3) Reiki nu înlocuiește consultul medical de specialitate și tratamentul medical alopat.
Realizare site web: HASS Web Design